Ne jucăm, desenăm

Asadar, Iulian Tănase a sunat adunarea pentru toți detectivii și detectivele cu trăiri lirice la Festivalul de Poezie Polițistă, care va debuta cu surle și trâmbițe (nici nu-mi imaginez altfel) la Radio Guerrilla în seara asta. De la ora 19.00.
Nu era tocmai în plan, dar m-am trezit că, în loc să mă ocup de chestiile serioase la care îmi trâmbița dead-lineul (cum ar fi de pildă proiectul la climat organizațional), am produs această cilimitură polițistă. Asta cumva în timp ce mă delectam cu teoria superstringurilor ca să-mi trezesc intelectu’ la viață.
Nu se face când e vorba de poezie, dar, fiind totuși o doar cilimitură polițistă, o să vă dau plotul.

Executia

Trebuia sa scape de ea.

toate eurile sale
mai mult sau mai putin probabile
erau in pericol

sapte ani a omorat la ea
ii taia ba o mana, ba un picior
a doua zi ii cresteau iar
o data i-a smuls toate membrele
le-a ingropat in toiul noptii
intr-o mina parasita
a doua zi
toate fiintele planetei aveau membre

si toate
il urmareau peste tot
cu dintii infipti in pulbere

Nu-i nimic
isi zicea
O va dezlipi cu tot
cu pulbere
catelul pamantului
o s-o inghita
da, da, asa o sa faca
si-a zis
dar pulberea
curba spatiul
in cadere.

Catelul
inghitea bucuros curbura
dar Ea se scurgea in afara curburii.

Trebuia sa scape de Ea.

Timpul se insuruba tot mai repede
tot mai adanc in
eurile sale
mai mult sau mai putin probabile

si Calaul i-a zis:
la capatul stelelor este un lac
adanc
dezgroapa flautul
din Ea
si canta-ti drumul spre lac.
la primul suier au crapat
zorile
zorile s-au scurs
prin crapaturi
s-au impletit in
suier
in al doilea suier
si-al treilea
pana la marginea lacului
de la capatul stelelor.

Primul s-a despletit ultimul suier
de sorii lui
apoi penultimul
pana cand primul suier
de la celalalt capat
al drumului
isi lepada sorii
in dragostea adanca
a lacului

iar toate eurile sale
mai mult sau mai putin probabile
s-au imbratisat definitiv
in Umbra



Dacă ați ajuns cu lectura în acest punct, iată și plotul:
Eurile sale mai mult sau mai putin probabile vor să scape de umbra/ umbrele lor (dacă țineți neapărat, umbra poate fi orice: moartea, viata, murirea, dimensiunea dark sau proiecția în antimaterie, dat fiind că oricărei particule îi corespunde o antiparticulă). Cum în Realitatea lumii cuantice toate lumile posibile co-exista sub suprafata observatiilor noastre, evident, astfel coexistă și toate eurile noastre mai mult sau mai puțin probabile. Revenind la umbră, trebuie să spunem că tentativele omului de a o asasina eșuează. Dar ce este umbra? Un negativ. Lumina, despre care știm din liceu că se manifestă, după cum are chef, fie ca un corpuscul, fie ca o undă, este deviată din drumul său de obiecte, în cazul nostru de om. A carui existenta materiala il condamna la umbra. Astfel, Călăul îl îndeamnă să scape de umbră ademenind lumina într-o gaură neagră. Toata lumina din univers, fireste. Cântând din flaut. Ei, aici sunetul flautului are o frecvență de vibrație asemănătoare cu cea a luminii (asta nu se întâmplă în lumea observabilă). De obicei, două unde care se întâlnesc și au aceeași oscilație se compun. De unde lumina care se înfășoară pe șuier. La marginea lacului e o graniță (orizontul evenimentului al găurii negre) dincolo de cale nu mai există alternative: ca să scapi de coliziune trebuie să fugi cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Dar lumina nu are o viteză mai mare decât viteza luminii, așa că se repede, cu tot cu omul nostru, în inima lacului.

Dincolo de graniță, legile fizicii, așa cum funcționează ele în lumea pe care o știm, nu se mai aplică. Omul, lumina, flautul, umbra și eurile sale mai mult sau mai puțin probabile devin un singur grăunte care se va adăuga la masa enormă a găurii negre și va contribui la o și mai mare distorsiune a spațiu-timpului în jurul său (în teoria relativității, orice obiect care are masă generează o distorsiune/ curbură a spațiu-timpului: gravitația)