Guvernarea for dummies

Spectacolul frenetic si patetic al negocierilor seamana cu galceava unor copii care-si disputa un pistol. Care nu-i de jucarie. Politicienii s-au repezit, in mod traditional, sa-si imparta cascavalul adus de Mos Craciunul alegerilor, uitand ca, de data asta, se vor alege mai ales cu gaurile din svaitar. Momentul incununeaza cu mot o campanie electorala cretinoida, in care toate partidele au aruncat in lupta, claie peste gramada, maini intinse din toate directiile catre alegatorul blocat in trafic, maini incremenite stingher sub priviri patrunzatoare, maini crispate sub mutre tematoare si lacome, maini timide si lipsite de vlaga, ascunse in manecile costumului. Ororile uninominalului made in Romania. Mainile au fost tema si argumentul ultim al unei confruntari electorale din care au lipsit strategia, coerenta, dezbaterea reala si mai ales respectul fata de inteligenta romanului. Cu toata inflatia de membre persuasive, partidele politice au venit cu mana goala la examenul crizei. Mai nasol, am avut senzatia toxica cum ca mana se adreseaza direct buzunarului meu. |n afara de initiativa unui candidat pentru Colegiul X, care a pus cutii de pantofi la parterul blocurilor, indemnandu-i pe cetateni sa recicleze campania electorala, nu am vazut un pliant cu trei idei puse una peste alta sau cu vreo propunere sustenabila. Nu mai vorbesc despre strategii macroeconomice, concertate la nivel de partid, din care sa aflu cum vor functiona utilajele guvernamentale de deszapezire in iarna crizei. Manata de aceasta curiozitate aproape morbida, m-am adaugat si eu numarului de accesari al site-urilor partidelor cocotate recent in Parlament, la sertarul cu programe de guvernare. La PSD, sertarul e cel mai usurel: 26 de pagini, dintre care primele doua si ultimele doua sunt inrosite promotional cu sigla pesedist-pecista si cu poze de grup. Alte patru pagini sunt irosite cu discursurile adormitoare ale sefilor si sefuletilor si cu un argument hei-rupist pentru guvernarea de stanga. Au ramas 18 pagini din care zvacnesc promisiuni care au un pronuntat iz de naftalina optimista de Cantarea Romaniei. Am observat ca PSD -ul are o adevarata obsesie pentru cifre rotunde, grasunele, in special pentru 1000 sau multiplu de 1000. Ei vor creste salariul minim pana la 1000 RON, vor construi 1000 de kilometri de autostrazi si vor moderniza 1000 de kilometri de cale ferata, vor face 1000 de facilitati sportive, 1000 de gradinite si 1000 de scoli. Pentru administratorii de site de la PD-L am un mesaj, pe care sper sa-l citeasca: caracterele alea gri-sobolan in care se prezinta programul de guvernare contrasteaza atat de slab cu ecranul alb, incat este de necitit. |n fine, am fost destul de motivata ca sa trec peste asta, asa ca am copiat documentul in word. Pret de vreo 100 de pagini. Acum am inteles si de ce s-a suparat Stolojan pe Geoana, ca s-ar fi inspirat copios din programul lui. Contopistii de la PSD au facut un fel de rezumat al ideilor contopistilor de la PD-L, care – la randul lor, s-au inspirat copios din programul de guvernare al Aliantei DA din 2004, numai ca au schimbat cuvintele, au bagat mai mult cu UE si cu Tratatul de la Lisabona si au mai rotunjit, pe ici pe colo, niste cifre. PD-L-istii au gandit ceva mai aplicat, in sensul ca, pe la sfarsitul documentului au bagat proiectia Produsului Inten Brut si a Bugetului General Consolidat pe 2009, 2010,2011 si 2012. Nu stiu exact cum au procedat sa obtina cifrele alea, ca mie imi seamana cu un bilet la LOTO, din acela pe care l-a jucat Ogica, cu variante combinate. Mi-a retinut atentia faptul ca si PD-listii au in vedere finalizarea a aproximativ 1000 de kilometri de autostrada in 2012 -2013. E clar ca s-au inspirat! Singura diferenta este ca democrat-liberalii sunt de parere ca dezvoltarea infrastructurii va fi rezolvata prin eliminarea aplicarii principiului pagubos (exact asa s-au exprimat) “cel mai mic pret castiga”, la licitatii. |n privinta autostrazilor, liberalii au reusit sa depaseasca net chiar optimismul PSD-ului. Ei vor finaliza 1300 de kilometri pana in 2012. Tot de la liberali am aflat o chestie care m-a trezit realmente din somn, dupa vreo 200 de pagini de principii si povesti: “|n Romania, in 2007 si 2008 s-au investit mai multi bani in constructia de autostrazi decat in intreaga perioada postdecembrista. Spre exemplu, volumul de beton turnat, in ultimul an, in cadrul proiectului Autostrada Transilvania este mai mare decat volumul de beton turnat in toate lucrarile de drumuri din ultimii 15 ani”. L-or fi turnat in Depresiunea Transilvaniei? Sau, poate, in deficitul bugetar? |n rest, programul liberal e un produs artistic de un inalt nivel intelectual, dezlantuit pe 240 de pagini, lipsit de ancore in concret. Acestia sunt imbecilii care ne guverneaza. Ca sa inchei intr-o nota optimista, eu cred ca e bine ca s-au inspirat. Indiferent care cu care se combina la guvernare, nu au nici o scuza daca nu se inteleg la nivelul ideilor. Ca le au cam la fel. Cu un dram de noroc, s-o rataci prin Guvern si un Santini neaos, care sa faca un manual lucid si autocritic pentru uzul oamenilor politici din Romania. S-ar vinde in atatea milioane de exemplare, ca ne-am echilibra si noi deficitul extern.

Si bancile se impusca, nu–i asa?

Banca intotdeauna câstiga. Asta o stim din filmele cu mafioti care invârt pe degete afaceri cu cazinouri, pe seama patimilor celor hipnotizati de roata norocului. Banca, la fel ca diavolul, mizeaza pe slabiciunea omeneasca.
Cartea pe care joaca este dorinta ta de a avea o casa mai mare, o ma- sina mai luxoasa, un frigider nou sau o haina din blana de nurca. Le poti avea chiar acum, nu mâine. Si vrei confortul de azi, fara sa evaluezi la rece povara de mâine. Celebra criza a creditelor subprime, care a dus la prabusirea finantelor mondiale, are la baza lacomia bancilor de a câstiga cât mai mult, acordând imprumuturi cu grad foarte mare de risc, dar purtatoare de dobânzi extrem de ridicate. Practic, cei care erau la baza piramidei creditelor, sustinând toata constructia financiara cu banii lor, nu au mai putut sau nu au mai vrut sa plateasca ratele pentru proprietati a caror valoare scadea vazând cu ochii. Au plecat si au lasat imobilul devalorizat in bratele bancii. Multi dintre ei au abandonat brusc visul american, in care ai totul fara sa ai nimic, preferând libertatea de a nu avea nimic. Calculele bancilor, bazate pe slabiciunea umana s-au dovedit a fi eronate. Coeficientul slabiciune a fost supraevaluat. Castelul financiar al lumii, ridicat din carti de joc, s-a prabusit ca un colos cu picioare de lut. Dar atât bancile, cât si grupurile lor de lobby din Statele Unite sau din Uniunea Europeana nu au vrut sa accepte faptul ca sistemul bancar poate sa piarda. Pentru ca banca intoteauna câstiga, nu-i asa? S-au pompat mii de miliarde de euro din banii contribuabilior, ai oamenilor simpli care-si platesc darile, intre- tinând practic bugetele statelor implicate, pentru salvarea bancilor. Statul american, apoi statele europene au cumparat activele toxice ale colosilor financiari mâncati din interior de cancerul creditelor neperformante. Celebrul investitor american, Jim Rogers, spunea, intr-o emisiune televizata, ca cel mai sanatos lucru pentru economiile nationale ar fi fost ca aceste banci zombie, cu activele lor zombie, sa fie lasate sa moara pe mâna lor. Prin faptul ca a cumparat active toxice de la aceste banci, Guvernul american, a dat banii de la bancile competente catre cele bolnave, care, practic, au reintrat in competitie pe banii bancilor sanatoase. Este imoral, spunea Rogers. Mai mult, este cel putin la fel de nesa natos pentru organismul financiar international ca un organ cangrenat pentru organismul uman. Se pare ca acelasi lucru se intâmpla in România. Bancile au fost pe val anul trecut, acordând cu mâna larga credite, inchizând ochii la spagi si la masluirea dosarelor, ca sa se trezeasca acum ca piata imobiliara se prabuseste zgomotos si, odata cu ea, valoarea garantiilor la aceste credite. Un cunoscator al psihologiei românului va putea anticipa ca primul lucru pe care il vor face datornicii, in cazul in care nu le ajung banii de mâncare si de caldura, va fi sa renunte la ratele la masina, apoi la ratele la casa. Mai mult, firmele care au fost tinute la aparate pâna la alegeri, respectiv cele care au facut afaceri dupa ureche si cu sloganul se poate si asa vor crapa in 2009. SI nu sunt putine. Iar bancile vor ramâne cu garantiile devalorizate in brate. Asta in ciuda tuturor reevaluarilor garantiilor ipotecare pe care le pregatesc. Banca intotdeauna câstiga. Asta o stim din filmele cu mafioti care invârtesc pe degete afaceri cu cazinouri, pe seama patimilor celor hipnotizati de roata norocului. Banca, la fel ca diavolul, mizeaza pe slabiciunea omeneasca.

Foamea de bani

Lumea se schimba. Arhitectura finantelor moderne, un Turn Babel al omului contemporan, se clatina zgomotos. Banii nu mai sunt ce au fost. Nu mai platim cu cash. In portofelele noastre sunt carduri magnetice, care transmit semnale electronice catre banci, care – la rândul lor – transmit semnale catre furnizorul de la care cumparam marfa, asigurându-l ca, in momentul in care va avea nevoie, va dispune aceleasi semnale pentru a achizitiona alte produse sau servicii. Cea mai mare parte dintre banii care circula la nivel mondial sunt virtuali. Bancile pot emite moneda virtuala. Majoritatea tranzactiilor se fac pe baza sentimentului de incredere ca, undeva, la finele lantului trofic, este cineva care dispune de lichiditatiler necesare pentru a plati pretul. Ca la jocurile piramidale de tip Caritas sau FNI. La fel, exista un moment psihologic, când jocul se umfla pâna la un nivel critic, iar jucatorii privilegiati se retrag cu potul. |n momentul in care increderea participantilor se erodeaza, intervine colapsul.

Sistemul financiar s-a complicat si s-a sofisticat atât de tare, incât insisi inginerii care au contribuit la constructia acestuia nu mai stiu unde incepe si unde se termina. |n mod paradoxal, foamea mondiala de bani a impins tot mai multi jucatori de pe piata sa se alimenteze cu substitute de bani, pâna când au ajuns, cu perfuzii, la spital. |n plina criza de inanitie.

Bani, bani, bani! Acesta va fi sloganul urmatoarelor luni si, cel mai probabil, strigatele se vor muta din birourile luxoase in plina strada, punând o presiune suplimentara pe autoritati. Iar când spun autoritati, nu ma refer doar la SUA, ci la la toata lumea, în special la Europa unde, de asemenea, s-au cheltuit inutil bani pentru salvarea unor banci, spune http://trenduri.blogspot.com/ . Foamea de bani a bancherilor sau a marilor patroni din industriile inghesuite de criza se va transforma in foamete, iar mai marii lumii se vor grabi s-o trateze aruncând pe piata mai multi bani, lucru care va duce la adâncirea neincrederii în moneda. Unele publicatii din strainatate au anuntat ca, in ultima perioada, s-au creat din neant de catre bancile centrale ale globului peste 7 trilioane de dolari. {i cum iesirea de pe bani implica intrarea pe metale pretioase sau marfuri, este de asteptat sa vedem în scurt timp o modificare de trend a acestora. Pe piata metalelor pretioase începe sa se manifeste o presiune din ce în ce mai mare la cumparare si nu este exclus sa asistam la dublarea valorii aurului în urmatoarele câteva luni. Acelasi lucru se poate întâmpla si cu petrolul. Disponibilitatile banesti se vor reintoarce catre valorile certe ale economiei, precum sunt resursele naturale. Cel mai probabil, aceasta va fi o etapa necesara in trecerea catre o reasezare a economiei, pe baze mai sanatoase. Aceasta daca autoritatile americane sau europene vor lasa companiile cangrenate financiar sa moara pe mâna lor, pentru a asigura “curatarea terenului. Lucru care, din pacate, nu se intâmpla. Resursele financiare ale lumii sunt inghitite de colosii capitalismului, inecati in propria lacomie de bani.

Profetii economiei ii prevestesc, cu aplomb, prabusirea, vestind o noua ordine financiara mondiala. Nici unul dintre acestia nu poate configura, insa premisele si regulile pe care se va aseza noua ordine. Cert este ca, oricare ar fi noul joc, esential este ca toti jucatorii sa respecte regulile. Piata libera si competitia directa si acerba intre firme sunt principalul motor al dezvoltarii si secretul succesului capitalismului. Din aceasta competitie au de câstigat si consumatorii si guvernul si societatea in ansamblul ei. Numai ca, in acest game, trisorii au inceput sa fie câstigatori.

Dansand cu lupii

Dincolo de declaratiile optimiste ale oficialilor Bancii Nationale, care sustin tare si raspicat ca Romania nu se afla în situatia de a accepta un împrumut de la Fondul Monetar International sau de la Banca Mondiala, se casca, de fapt, o imensa prapastie. Cata vreme Romania a fost vedeta preferata a investitorilor straini, atrasi de “nurii” irezistibili ai oportunitatilor de profit, amenintarea prapastiei era amortizata de o plasa de salvare: finantarea deficitului extern, asigurata de fluxurile financiare de peste granita. Practic, banii care ieseau din tara prin importuri, erau compensati de investitiile straine directe, de miliardele de euro trimise trimise de capsunari acasa si, într-un procent care nu capata proportii îngrijoratoare, de împrumuturi din afara. |n momentul de fata, echilibrarea deficitului de cont curent, adica a consumului net de resurse financiare din strainatare, este o ecuatie mult mai complicata decat parea a fi la începutul anului.
Am putea spune ca Romania, manata în lupta de o crestere economica galopanta, a ramas în offside. Cu cartonas galben. Investitorii, avertizati de fluierele arbitrilor – agentiile de rating Fitch sI Standard&Poor's – bat în retragere, iar romanii care lucreaza în Spania, Italia sau în alte tari lovite de criza, îsi fac bagajele pentru a se întoarce acasa. Iar în aceste bagaje nu mai sunt miliardele de euro de altadata. Fluieraturile sI înjuraturile chibitilor din tribune, care striga de mama focului ca a fost blat, ca arbitrii sunt cumparati de agenturi straine, nu schimba situatia din teren. Dincolo de peretele de sticla al tribunei oficiale, inginerii sistemului financiar autohton flutura o întrebare chinuitoare: cum va face rost Romania de circa 20 de miliarde de euro pentru a contrabalansa deficitul extern? Efectul cartonasului galben – meritat sau nemeritat – este scumpirea finantarii straine. Cu alte cuvinte, vom obtine cei 20 de miliarde de euro cu o dobanda incomparabil mai mare. Cat de mare? Presedintele OTP Bank, Laszlo Diosi, declara ieri ca, daca ne uitam la piata riscurilor de finantare (CDS) vedem cum costurile au crescut de cinci ori fata de începutul anului, pâna la 500 de puncte de baza (5 puncte procentuale n.r.), fara a include marjele adaugate de banci. “Practic, în euro nu mai putem împrumuta cu o dobânda mai mica de 13%”, a spus Diosi.
|n acest context, cecul pe care FMI ni-l flutura sub nas ar putea parea singura cale de iesire din cercul vicios în care s-a trezit Romania. Impinsa atat de politicile economice balbaite ale Guvernului, cat si de suflul deflagratiei financiare internationale. De ce nu am accepta aceasta mana întinsa deasupra prapastiei? Pentru ca, odata cu cecul salvator, ar trebui sa înghitim sI conditiile FMI. E suficient sa consultam planurile anticriza pe care institutia le-a propus Ungariei sau Ucrainei, ca sa întelegem ca, pe puntea pe care o vom construi deasupra prapastiei, atat din resurse proprii, cat sI din banii institutiilor financiare internationale vor trece, încolonate, sI bancile autohtone, care, la randul lor, vor urni, dupa ele, artileria grea a bancilor-mama din strainatate. Din pacate, nu este suficient ca BNR sa lupte pentru independenta economica. |n acest razboi, Romania are nevoie si de concursul politicienilor, prea orbiti de jocurile sI de acadelele balciului electoral. Si suntem în razboi. Probabil ca, nu întamplator, reprezetantul roman al Bancii Mondiale, Arabela Aprahamian si-a deschis o prezentare oficiala, legata de politicile fiscale, cu avertismentul celebrului general chinez Sun TZU: This is War.: It is the most important skill in the nation/ It is the basis of life and death/ It is the philosophy of survival or destruction/ You must know it well.