Neantul în plen. Mineriada postacilor

„Ne-ați ciuruit și ne-ați vândut, ne-ați ucis viitorul copiilor”, scrie, pe plămânii zdrobiți, Adrian Sobaru, electricianul de la TVR care s-a aruncat de la balconul Parlamentului, strivind în cădere discursul de lemn al lui Boc. „Cineva trebuia s-o facă”, articulează omul cu suflarea retezată de impact către parlamentarii îngroziți, strânși buluc la locul „accidentului”. „Libertate!”, strigă câteva mai târziu pe targa SMURD. Da, cineva trebuia s-o facă. Așa cum a făcut-o pietonul cu sacoșe în fața tancurilor de la Tiananmen. Acolo, în piața din Beijing, motoarele tancurilor s-au oprit, pe rând, intrând într-un dialog al tăcerii cu omul cu sacoșe. Scena a făcut ocolul lumii. Este unul dintre cele mai puternice simboluri ale secolului XX. Bărbatul a fost luat pe sus și, se pare, executat câteva zile mai târziu. Sobaru nu va fi executat. Nu fizic, ci simbolic, așa cum s-a întâmplat cu Cristina Anghel, profesoara care a stat în greva foamei timp de 70 de zile. Gestul ei a fost aruncat în derizoriu și irosit. Așa se întâmplă și cu cel al lui Sobaru. Valoarea de protest extrem a mesajului său trebuie anihilată. „Avea probleme personale”, spune conducerea TVR despre Sobaru. „Posturile TV au obligaţia să evite prezentarea imaginilor şocante”, avertizează cu maximă celeritate CNA-ul. „E un gest izolat”, spune un oficial PDL. Reacţia cinică a unor parlamentari din sală nu e însă sancţionată de CNA. „Nu sunt şocat, sunt furios. Sunt şocat parţial de reacţia unor oameni politici de aici din ţară. S-au strâns ca şi cum ar fi făcut o poză de grup (...) Mă uit însă la reacţia reprezentanţilor puterii... Uitaţi-vă cum se bagă sub camerele de luat vederi să-i filmaţi dumneavoastră, că au participat la eveniment. Parcă ar fi o vânătoare”, spune un parlamentar PNL în fața căruia, la distanță de doi metri, s-a derulat toată scena.
La Tiananmen motoarele blindatelor s-au oprit în fața sacoșelor. Nimeni nu a îndrăznit să spună despre omul care a oprit tancurile că ar avea „probleme personale” sau că s-ar fi pretat la un „gest izolat”. La București, blindatele au mers mai departe. Nici nu au terminat bine femeile de serviciu să spele sângele împrăștiat pe spătarele scaunelor de parlamentar și pe podeaua sălii de plen, că parlamentarii PDL și-au reluat activitatea. Practic, gestul lui Sobaru le-a ușurat sarcina de a respinge moțiunea de cenzură pe legea salarizării dorită de FMI, pentru că parlamentarii din Opoziție s-au retras din sala de ședințe. S-au numărat voturile fără dezbatere. Zero pentru, zero contra. Un zero care va intra în istoria ideilor periculoase. Nimicul în plen.
În paralel a fost activată artileria de postaci portocalii pe toate site-urile care au prezentat știrea. O mineriadă furibundă, pe alocuri dementă, de ciomege verbale s-a abătut asupra omului strivit de podeaua Parlamentului. Reproduc unele dintre cele mai șocante comentarii pe care le-am reținut:
„Oare cand va trece Romania la capitalism? daca as sta in nadejdea Statului, as stepta 1000 ani; ala care s-a aruncat trebuie lasat sa m.o.a.r.a, sa ii dispara urmasii; poate ca un al 2-lea job i-ar fi adus bunastarea de care are nevoie; e criza peste tot in lume, iar unii aleg sa se arunce de la balcon; e tare, nu? la fel de i.d.i.o.t. .cum a fost Mircea Badea cand a injurat-o pe udrea; bv lui ca injurat-o dar sa o faca inteligent; acum plateste propria lui p.r.o.s.t.i.e.” (visio, pe siteul Mediafax)
„eu sunt curios cu cat l-au platit pe gigel ala sa se arunce. e clar ca a fost un gest premeditat, daca avea tricoul ala pe el, e clar ca nu e nebun, stia ca daca pateste ceva nu va mai putea sa-si intretina familia... deci? cu cat l-au platit?” (pehash, pe site-ul Hotnews)
„Evenimentul nu are nimic de a face cu actuala guvernare . E un caz in care omul a devenit deprimat, si intr-un moment de nebunie s-a aruncat” (ciprian, siteul Hotnews)
„Omul asta e victima indoctrinarii TV” Cristi (siteul Hotnews)
„Pentru fraierul care s-a aruncat pentru buget ii spun sa mearga o luna sa traiasca in India si o sa-si dea seama ca aici traieste super bine!! Si daca nu o sa se mai uite la antene sau irealitati o sa poata sa-si foloseasca si singur creierul spalat acum de voiculescu si vantu” (dan, siteul Hotnews)
„Presupun ca acest om este o victima a veninului turnat prin ecranele televizoarelor.Cred ca ar fi necesara o analiza sociologica privind influenta nociva a emisiunilor tv asupra sanatatii psihice a privitorilor” (anonim, Hotnews)
„Ma intreb cine l-a platit sa faca stupizenia asta” (sigurros, siteul Hotnews)
„Cine stie cine l-a pus sa sara si daca nu cumva i-au dat si o gramada de bani” (anonim, Hotnews)

Baconschi, branduit de Guvernul Merkel pentru Cotroceni

Soldul Germaniei pare sa fi intrat in jocul de poker politic, ca asul din maneca lui Basescu. Care ii asigura bunavointa Guvernului Federal, cu conditia sa ramana in maneca. Miza? Viitorul mandat de presedinte. Cartile? Ministrul de Externe Teodor Baconschi, dorit de Basescu drept succesor la Cotroceni, este sustinut fatis de Fundatia oficiala a crestin-democratilor lui Merkel, Konrad Adenauer Stiftung (KAS). Nu direct ca prezidentiabil, ci in calitate de lider al proaspat-infiintatei Fundatii Crestin Democrate, astfel incat relatia sa para platonica, la nivel de doctrina.KAS pompeaza deja credibilitate in imaginea lui Baconschi, branduit pentru cursa electorala ca un fin intelectual „crestin democrat”. Potrivit unor surse apropiate MAE, KAS nu ar pompa doar credibilitate, ci si fonduri in conturile fundatiei lui Baconschi.

Scenariul unei posibile implicari a Guvernului Federal in sustinerea planurilor lui Traian Basescu pentru a-si asigura succesiunea la Cotroceni este completat de ultimele evenimente legate de activitatea de culise a comisiei infiintate ad-hoc de Banca Nationala pentru studiul chestiunii creantei. La inceputul saptamanii trecute, Virgil Stoenescu, membru in Consiliul de administratie al BNR, l-a contactat pe Radu Golban – cercetatorul care a descoperit si studiat problema datoriei Germaniei - si l-a anuntat ca „pisica” soldului a fost pasata, spre cercetare, in curtea lui Baconschi, la Ministerul Afacerilor Externe. O modalitate prin care BNR s-a descarcat „elegant” de subiect, fara sa-si asume vreo raspundere.

Unde a ajuns "pisica" de pe acoperisul fierbinte si cat de fierbinte e acoperisul Baconschi - crestin democratie - fundatiile germane de partid aflati de aici.

20 de ani fără tata. Tata vs Culegerea Albastră.

Era temută, respectată și urâtă sincer la sfârșitul anilor 80, când prestam, nițel cam indolent după gusturile tatei, în purgatoriul călduț al gimnaziului. Toate drumurile către liceu treceau prin Culegerea Albastră. Ne luam cu toții la trântă, în mare taină, cu nesfârșitele șiruri de ecuații care se încăpățânau să rămână nedeslușite în vârful penițelor chinezești încovoiate de atâta efort. Victoriile erau trâmbițate neapărat triumfător la școală, unde câte un „ți-a IEȘIT rezultatul la 123?” te umilea definitiv vreme de o pauză. Înfrângerile ni le doseam cu iscusință. Visam ore întregi în cămăruța mea cu pereți roz de pe strada Energiei cu nasul proptit între grămezile de litere și cifre din paginile criptice. Obligatoriu mă apuca visatul la orele suplimentare de matematică. Și culegerea mea albastră era ca un covoraș magic certat cu gravitația. Aterizarea venea brusc, odată cu scârțâitul ușii de la intrare. Era tata. Avea să mănânce, să sporovăiască nițel cu mama, poate să vadă ce mai e la bulgari, după care trebuia să-i prezint gloriosul raport: care-i scorul cu Culegerea Albastră. Începea numărătoarea inversă și trebuia să trec la atac neîntârziat. Înșfăcam în grabă penița abandonată pe câmpul de luptă și treceam la măcelărit coloanele de x, y și zet cu o ferocitate de nerecunoscut. Dar nu se dădeau eliminate. La momentul adevărului, cu penița frântă și cu coada între picioare mă prezint, fără elan ca de obicei, la tata. Dincolo de ochelarii cu ramă groasă mă întâmpină privirea severă, brăzdată când și când de ceva între un licăr șăgalnic și un luciu trecător al lentilei. Vinovăția mă însoțește tăcut, ca un moș crăciun care și-a pierdut barba. Tata își muta privirea severă spre infanteria de x, y și zet care rămâne, sfidător, în picioare. Câteva minute de tăcere, cât un lecanoșdeța și licărul șăgalnic ia în stăpânire ferestrele cu ramă groasă. Problema era formulată greșit. Tata făcuse ordine în sistemul de ecuații, iar îndărătnicele șiruri de x, y și zet își luau, respectuos, la revedere de la noi, lăsând în urmă rezultatul corect de la finalul culegerii. Nicio marseilleză n-ar fi putut zugrăvi simțământul de triumf care m-a copleșit. Tata umilise Culegerea Albastră. Și eu eram în echipă cu el. Învinsesem sistemul. Negasem autoritatea.
Aveam să port în mine această victorie peste ani. Scrisă cu acul în colțul ochiului, cum spune Șeherezada în una din cele o mie și una de nopți. A fost suficient să știu că o problemă poate fi formulată greșit. Și am privit lumea altfel.

Razboiul celor 19 miliarde de euro

Mai multe institutii financiare internationale au inaintat Guvernului, pe 10 noiembrie, o oferta de un miliard de euro pentru achizitionarea datoriei istorice a Germaniei catre Romania, estimata la circa 19 miliarde de euro. Propunerea redeschide dosarul creantei, dupa ce autoritatile romane au instituit codul tacerii asupra subiectului, sub pretextul ca in arhivele din Romania nu s-au descoperit documente care sa ateste o astfel de datorie. In culisele tacerii institutionale s-ar putea ascunde insa realitati socante: scenariul unui pact secret Basescu - Merkel si/sau varianta unei cesiuni a creantei catre entitati private, mutare ce ar putea permite „scurgerea” unor comisioane direct in buzunarele inaltilor functionari din ministerele cu putere de decizie in cazul recuperarii creantelor externe. O ordonanta de urgenta publicata spre sfarsitul lui octombrie intareste o astfel de ipoteza. Radu Golban, cel care a descoperit creanta, s-a trezit brusc intr-o Romanie kafkiana, inconjurat de intrigi incalcite. Functionari din Guvern, Presedintie si BNR, vanatori de comori, jurnalisti, fosti revolutionari - toti l-au scotocit de „cheia” comorii, dupa care i-au inchis usa in nas. Fara explicatii.

Ancheta cap-coada aici.


SINOPSIS: Un cercetator constata ca, acum vreo 70 de ani, Germania a mancat si-a baut de vreo 4 miliarde de euro in contul Romaniei, fara sa plateasca nota. Nota s-a pastrat, mancarea si bautura s-au consumat, dobanzile au curs, datoria a ajuns la peste 19 miliarde de euro.
Guvernul roman vede nota, ridica din umeri: povesti de razboi. Cercetatorul insista. Presa insista. Dilema persista. Autoritatile romane se fac ca lucreaza: nu gasim nota la noi in chitantier. Parlamentarii germani de stanga trag de maneca Guvernul Federal: ce facem cu nota? Cercetatorul mai verifica chitantierul de la nemti. Nota e scrisa negru pe alb la Banca Reglementelor de la Basel.
Povestea se complica. Serviciile germane dau semne de iritare. Apare in scena un personaj, parte ONG-ist, parte om de afaceri, cu ceva pile la Moscova si cu antecedente in recuperarea tezaurului de la rusi. Omul s-a imprietenit cu cercetatorul si s-a convins ca treaba-i serioasa. In paralel, face niste calcule si niste planuri, cu care cercetatorul nu e intotdeauna la curent. In cele din urma vine cu o idee: nota pierduta trebuie sa fie in arhivele CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, creat de URSS in 1949, cu rolul declarat de a stimula comertul dintre tarile din blocul estic). Care vra sa zica la rusi, care s-au oferit s-o pastreze ei, prin anii 50’, pe vremea cand faceam afaceri banoase impreuna. Teoriile il socheaza pe cercetator, care nu intelege ce cauta Rusia in toata afacerea.
ONG-istul ştie nişte baieti prietenoşi care se pricep sa recupereze note ratacite si care s-ar baga sa ne ajute. Guvernantii ciulesc urechile: deci cascavalul poate fi feliat. Tentant, dar e un joc cam periculos. Se abtin cu greu sa intinda mana. BNR, titularul chitantiei, isi pastreaza sobrietatea. Dilema persista. La Cotroceni apar niste tineri cu ochi albastri, care dau semne ca romanii au cam exagerat cu gluma. Se joaca aiurea cu focul si Romania nu a implinit PIB-ul legal de economie matura. Dovada ca s-a intors la tutorele FMI, ca sa ii faca educatie economica. Nu stam bine in UE? Nu vrem Schengen?

Mingea e la Cotroceni. Se fac jocurile.

Intre timp curg comunicarile oficiale catre presa si ONG-isti: nu stim, n-am vazut, nu credem, mai vedem. Cercetatorul este invitat la o televiziune prietena a Cotroceniului sa dea noi amanunte. In culise, autoritatile se framanta: sa-l luam sa ne consilieze, sa nu-l luam... Germania da noi semne de nervozitate. Guvernul Federal raspunde sec interpelarii din Bundestag: Romania a facut cinste cu mancarea si cu bautura, a semnat ca plateste nota, caz inchis. Cercetatorul insista: Romania a facut cinste in razboi la o alta masa, masa asta e pe bani. Argumenteaza cu Tratatul de pace de la Paris din 1947, unde scrie clar: „cu exceptia”. Guvernantii isi fac planuri: poate putem conta pe baietii aia prietenosi care ar vrea sa ne ajute... Spunem ca Germania, dar ne alegem si noi cu ceva.
Cercetatorul e in plus, in orice scenariu. Ar putea strica totul. Este trimis acasa, in Elvetia. BNR il consoleaza parinteste: ramanem prieteni. De la Bucuresti pornesc semnale catre Berlin: respect, am facut cinste. Ca de la un PIB de 115 miliarde de euro la un PIB de 2,22 trilioane de euro. PIB-ul Romaniei multiplicat de vreo 20 de ori. Sa va fie de bine.
Notele oficiale care ies din ministere capata brusc claritate: datoria NU exista. BNR-ul o lasa in coada de peşte: cautati in arhivele BCR, se pare ca austriecii de la Erste care au cumparat banca s-au ales si cu niscaiva documente de interes national. Sau scotociti pe la Arhivele Nationale, daca aveti timp. Cercetatorul continua sa trimita catre BNR fotocopii dupa documentele aflate in arhivele de la Basel. BNR ii da ignore. Cancelarul german aterizeaza triumfal la Bucuresti. Cere dreptate: sa fie platite notele restante catre firmele nemtesti care fac afaceri cu statul roman. Sa se restituie proprietatile germanilor preluate abuziv de regimul comunist. Premierul si Presedintele inghit in sec si dau asigurari ca se va face dreptate. Cancelarul pleaca.

Problema devine o chestiune privata. Ajunge inapoi, la Guvern

Guvernul avea pe teava, chiar in momentul vizitei cancelarului german, o ordonanta de urgenta prin care trece nota virtuala, nota pierduta, din buzunarul mai indepartat al Fondului Proprietatea in buzunarele interioare ale bugetului. E mai la indemana. La doar doua saptamani de la vizita, ordonanta e in Monitorul Oficial. Doua saptamani de la publicarea OUG, pe 10 noiembrie, baietii prietenosi sar cu o oferta de cumparare a notei ratacite. Oferta e intermediata de aceeasi persoana care a fost cap de afis acum cativa ani cand cu recuperarea tezaurului de la rusi. Guvernantii nu sunt convinsi ca propunerea e serioasa. Mai trece o saptamana, iar pe masa Ministerului de Finante si la secretariatul general al Guvernului apare o noua oferta. De data asta foarte concreta: un miliard de euro avans, la buget, fara dobanzi, fara comisioane (mai putin comisioanele intermediarului, ministrilor si ale echipelor semnatare, care nu se pun la socoteala, se subinteleg in situatiile de acest gen).
Dupa avans, „mai vedem noi”. Uneori, „mai vedem noi” inseamna „mai nimic”. De data asta, tacerea din jurul subiectului devine impenetrabila. Toate personajele care au avut acces la culisele povestii raspund sec, pasand problema de la o institutie la alta. Intermediarul se plange ca oferta financiara pe care a depus-o nu este luata in seama nici la Guvern si nici la Finante. De ce? Functionarii analizeaza atent cascavalul cu un ochi la Palatul Victoria si cu unul la Cotroceni, insa semnalul mult-asteptat al Presedintelui intarzie. Foamea devine insuportabila. Specialistii dau tarcoale cascavalului si analizeaza cum sa-l demonteze de pe suportul contractual pe care a venit: ar putea ascunde o capcana. Ar putea declansa o pocnitoare care sa explodeze chiar in cabinetul Cancelarului. Care, se stie, nu prea are simtul umorului. Se fac masuratori. Apare al treilea scenariu: statul roman se face ca ploua, in sensul ca nu a recunoscut creanta si nici nu a trimis direct recuperatorii pe capul Germaniei, in timp ce societatea civila castiga in instanta dreptul sa se spele pe cap cu creanta. De 19 miliarde de euro.
GENERIC
TO BE CONTINUED