20 de ani fără tata. Tata vs Culegerea Albastră.

Era temută, respectată și urâtă sincer la sfârșitul anilor 80, când prestam, nițel cam indolent după gusturile tatei, în purgatoriul călduț al gimnaziului. Toate drumurile către liceu treceau prin Culegerea Albastră. Ne luam cu toții la trântă, în mare taină, cu nesfârșitele șiruri de ecuații care se încăpățânau să rămână nedeslușite în vârful penițelor chinezești încovoiate de atâta efort. Victoriile erau trâmbițate neapărat triumfător la școală, unde câte un „ți-a IEȘIT rezultatul la 123?” te umilea definitiv vreme de o pauză. Înfrângerile ni le doseam cu iscusință. Visam ore întregi în cămăruța mea cu pereți roz de pe strada Energiei cu nasul proptit între grămezile de litere și cifre din paginile criptice. Obligatoriu mă apuca visatul la orele suplimentare de matematică. Și culegerea mea albastră era ca un covoraș magic certat cu gravitația. Aterizarea venea brusc, odată cu scârțâitul ușii de la intrare. Era tata. Avea să mănânce, să sporovăiască nițel cu mama, poate să vadă ce mai e la bulgari, după care trebuia să-i prezint gloriosul raport: care-i scorul cu Culegerea Albastră. Începea numărătoarea inversă și trebuia să trec la atac neîntârziat. Înșfăcam în grabă penița abandonată pe câmpul de luptă și treceam la măcelărit coloanele de x, y și zet cu o ferocitate de nerecunoscut. Dar nu se dădeau eliminate. La momentul adevărului, cu penița frântă și cu coada între picioare mă prezint, fără elan ca de obicei, la tata. Dincolo de ochelarii cu ramă groasă mă întâmpină privirea severă, brăzdată când și când de ceva între un licăr șăgalnic și un luciu trecător al lentilei. Vinovăția mă însoțește tăcut, ca un moș crăciun care și-a pierdut barba. Tata își muta privirea severă spre infanteria de x, y și zet care rămâne, sfidător, în picioare. Câteva minute de tăcere, cât un lecanoșdeța și licărul șăgalnic ia în stăpânire ferestrele cu ramă groasă. Problema era formulată greșit. Tata făcuse ordine în sistemul de ecuații, iar îndărătnicele șiruri de x, y și zet își luau, respectuos, la revedere de la noi, lăsând în urmă rezultatul corect de la finalul culegerii. Nicio marseilleză n-ar fi putut zugrăvi simțământul de triumf care m-a copleșit. Tata umilise Culegerea Albastră. Și eu eram în echipă cu el. Învinsesem sistemul. Negasem autoritatea.
Aveam să port în mine această victorie peste ani. Scrisă cu acul în colțul ochiului, cum spune Șeherezada în una din cele o mie și una de nopți. A fost suficient să știu că o problemă poate fi formulată greșit. Și am privit lumea altfel.