Aproape mă plictisisem de criza asta, care nu mai promitea nimic nou. Au trecut zilele când stăteam până târziu cu Nuți la birou și butonam înfrigurați să vedem în direct ba o bursă pe roșu, ba un faliment de se tânguiau prezentatorii mai ceva ca la bomba atomică. Revenisem pe dezastre aviatice și înjuram amândoi că ăștia le tot repetă. Pe scurt, eram îngrozitor de plictisit, când un subordonat de la leasing auto a năvălit în birou, peste mine și Nuți, cu o mutră injectată, cum era Nuți a mea când venea de la botox. Cu o fracțiune de secundă înainte să-i cer demisia, scoate un șuierat gâtuit. Că vine criza.
- Ce criză mă? Aia de la televizor?
- Nu știu dom” director. De la marketing mi-au zis să vă zic. Că vine.
- De-aia v-am luat DEX? Cretinilor! Ca să nu știți?
- Nu știu dacă-i aia din DEX șefu!
- Cica...Perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate....
- Băi Escule...
- Anovici șefu!
- Ce mă iei mă cu grevele? De-aia te-au dat afară de la Guvern.
- ... Lipsă acută de ceva...
- Să plătiți mă că voi ați furat. Ce lipsește?
- Ăăăăă... Hârtia igienică, hârtia de fax, tonneru” la imprimantă...
- Ți s-au terminat trabucele... ciripește Nuți îngrijorată.
- Și de ce nu le-ai cumpărat la loc iepuraș?
- Nu mai avem bani, se întristează Nuți.
- Și hârtia de fax?
- Nu mai avem bani, tremură Escu.
Cretinii! Îi plătesc ca să le spun eu care e lipsa. Lipsa e de bani. Asta e criza. Lipsa de bani. Sun la banca mamă, la OTP, să ne rezolve, ăia mai să-mi plângă pe umăr că au vărsat pușculița la sediul central, la unguri, c-au rămas fără bani de buzunar. Și ungurii cică abia se ajută cu ce le-a mai dat FMI-ul să pună de-un gulaș. Foamete frate. Sun la tovarășii mei de șprițane de la concurență. Jale. Au tăiat costurile cu personalul la sânge să-și adune de-o primă de revelion. N-au credit decât dacă garantez cu Casa Poporului. Guvernul n-are bani că nu s-au adunat dările de la IMM-uri. Geaba s-au dus gărzile peste ei. Mobila era vândută și banii păpați. Cică faliții noștri sunt mai faliți decât ai lor. Ai americanilor. Nici soacră-mea nu mai are bani. A economisit în lei și acuma cumpără aur ca înnecata, că zice că nu mai vrea să se ducă cu salteaua să-și ia pâine, ca pe vremea războiului. Criză ca la DEX. Chem urgent departamentele reunite să facem un brrr.. brrr storming din ăla cum zicea șefa noastră de la tim bill. Unde or fi dispărut banii? Mai ieri erau pe toate drumurile. Veneau clienții, de luau câte două trei patru mașini. Una la nevastă, două la amantă, trei la copii. Acuma mi se plânge marketingul că trebuie să mai și plătească parcarea la mașinile returnate. Clienții s-au dus stoluri stoluri. Degeaba le-a schimbat data de scadență ca să le umfle facturile cu penalități de întârziere. Abia ne-am ajuns cu hârtia igienică. Dar.. stați! Facturi! Facturi! Adică noi le dăm un serviciu moca? Plătim hârtie, tonner, plicuri, timbre și oameni care dau cu limba pe timbru din banii noștri? Plătim curentul la imprimantă, benzina, poșta, țigările și sandvișul poștașului, gazul, chiria sediului, lesingul la calculatoare și salariile angajaților pentru moftul lor de a primi facturile la nas? Dăm șpagă la Tăriceanu să umfle taxa auto, ne îngheață mâinile cu șpaga pe clanța lui Boc, plătim delegație la Bruxelles să se intereseze cât e șpaga și ne facem pomană cu facturile? Dăm bonusuri în plină criză? Factura costă! Dacă nu... penalități! Și facturăm factura facturii, și apoi factura facturii facturii, ca să nu mai pomenesc de factura facturii facturii facturii!
p.s. cum, n-are legătură cu titlul? păi și vi se pare că așa, în general, reclamele au legătură cu produsul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu